An Şcolar 2015-2016

Fiecare an şcolar începe cu o schimbare şi fără manuale. Așa se întâmplă și cu anul școlar 2015-2016 pe care astăzi, în a 14-a zi de toamnă, peste 3 milioane de elevi l-au început. Vacanță de iarnă, pe care cei mici deja o așteaptă, este mai lungă cu o săptămâna, iar vacanță de vară începe cu o săptămâna mai târziu.
La școala Nr. 79 din București, 200 de elevi au început astăzi clasa pregătitoare, cu emoții care i-au făcut să se piardă de părinți, bunici și cadre didactice. Cei mari au fost nerăbdători să se întâlnească cu prietenii, mai degrabă decât să înceapă școală.
Cei din clasele a III-a au fost dezamăgiți de manualele vechi și rupte și curioși să răsfoiască manualul de „Educație financiară. Banii pe înțelesul copiilor”, o materie ce îi va învăța ce este un cont sau un card.
Printre momentele de liniște ale învățătorilor, cei mici își arătau pe sub bănci noile huse de telefoane, pe care începând din acest an le vor lăsa într-o cutie ce îi așteaptă la intrarea în clasă. Copiii vor avea voie să folosească telefonul mobil doar în cazuri de urgență.
A început numărătoarea inversă: 175 de zile de cursuri îi așteaptă pe toți elevii din România până la vacanță mare.